De ce să nu-ți obligi copilul să-și împartă jucăriile.

 

Un copil X vine cu o jucărie în parc. 

Un altul, cu părintele din dotare lângă el, o împrumută fără măcar să ceară permisiunea. 

Aș putea trece peste acest aspect, deși, chiar dacă copilul este mic și crezi tu că nu înțelege mare lucru, de bun simț ar fi să îi explici că nu ne atingem de lucrurile care nu sunt ale noastre și că nu totul ni se cuvine. 

Aș vedea, de asemenea, la fel de normal să mergi chiar mai departe și nu doar să îi explici ci să-i impui și limite, blânde, dar ferme: “pur și simplu nu luăm ce nu ne aparține, fără să cerem permisiunea”.  

Dacă tu nu îi explici? Atunci cine? 

Poate mâine, poimâine o sa-i placă nevasta altuia și “se face stăpân pe ea”.

Dar vai ! 

Când copilul X își vrea jucăria înapoi, mai mult decât atât începe chiar să și plângă, iar parintele celui care a împrumutat-o abuziv se roagă de puiul din dotare 10-15 minute, timp în care proprietarul jucăriei plânge, să înapoieze jucăria și el răspunde senin : Niu ! Niu viau!  … pur și simplu fac atingere!! 🤬🤦‍♀️🔥

Fac atingere și spun sec : Ori i-o iei tu fix în clipa asta indiferent de consecințe, ori i-o iau eu ! 

De ce ? 

Nu ! 

Nu sunt o nebună care se bate cu copii mici, ci mă deranjează indolența părinților. Normal că se roagă de propriul pui și nu ii ia forțat jucăria  pentru că nu vrea să îl vadă suferind. Nu vrea să plângă sau să se simtă deranjat. 

Și sunt Ok cu această abordare, atât timp cât proprietarul jucăriei nu plânge și nu suferă. 

Dar când vezi că se întâmplă asta nu mai este loc de o abordare Montessori. Îi iei jucăria și o înapoiezi scurt proprietarului. Apoi te apleci la nivelul lui și îi spui : “Uite! Înțeleg că ești supărat dar jucăria nu era a noastră. Am greșit oricum că am luat-o fără să cerem voie, dar acum trebuia înapoiată urgent. “

Deci, mamă de pui care nu cere voie când ia jucăriile altora și nu vrea să le mai înapoieze, lasă egoismul și fă educație! Știu că nu îți pasă de faptul că celălalt copil plânge, și doar puiul tău este important, însă ce faci tu nu este deloc Montessori, ci egoism și nepăsare. 

La fel mă crizez, mă usuc efectiv , și când aud însoțitorul copilului căruia îi aparține jucăria : “Vai dar ce rău ești ! Nu vrei să împarți ! Trebuie să împarți cu copii!! Nu mai plânge că ți-o dă”. 

Dacă nu ar fi tâlhărie, de multe ori, am impulsul la auzul acestor cuvinte să îi smulg acelei persoane telefonul din mână, cerceii din urechi sau orice obiect personal, doar ca să îi văd reacția. Vreau să le împrumut și eu puțin! De ce? Că așa vreau eu! Și trebuie să știe să le împrumute! Că doar nu este rău și promit să i le înapoiez. 

Chiar i-am spus uneia odată în parc : împrumută-mi și mie chiloți tăi! Am zis să fiu amabilă. Să nu o trag direct de chiloți. 

A rămas 3 secunde pe gânduri fără să-mi răspundă ceva. Cred că a zis că sunt nebună. 

Hai nu fi rea! Că ți dau înapoi! 

Concluzie : 

Dragi părinți, educația cu blândețe a copilului dumneavoastră nu trebuie făcută cu lacrimile copilului altuia. 

Iar voi, părinți de copil păgubit nu îl mai forțați să împartă, decât atunci când vrea și se simte pregătit. 

Nici voi nu împărțiți totul. 

Urmărește-mă pentru mai multe articole interesante!