De ce să ceri mereu a doua părere medicală, mai ales când este vorba de copii.

 

V-am povestit că Antonia ( 2 ani) are mâna ruptă și în ghips de 6 săptămâni ? 

Ah … și asta nu este tot ! 

Mai are de purtat ghipsul încă vreo 14 zile.  Deci total mână în ghips vreo 8 săptămâni. 

Acum 6 săptămâni Antonia a mers în parc cu bunica, Edi și soțul meu. A căzut din leagăn și acuza dureri mari la mânuța stângă. Imediat ce s-au întors acasă am pornit spre spitalul de copii Marrie Curie unde, după o scurtă evaluare, i s-a făcut o radiografie. 

Diagnostic : fisură superficială la cot. 

Au propus medicii, deși era o fisură superficială, să poarte ghips 3 săptămâni, pentru a diminua durerea și pentru ca fisura să se sureze corespunzător. 

După 3 săptămâni, când în sfârșit a venit momentul fericit al scoaterii ghipsului, a început distracția. 

Deși cu o seară înainte mă bătea în gând să îi scot singură ghipsul și să nu o mai expun la toți crocobaurii din spital, la îndemnul cumnatei mele medic, îngerul nostru în halat alb, care ne bodogăne mereu pe teme medicale, ne-am prezentat la spital pentru scoaterea ghipsului și radiografie. După radiografie, radioloaga ne roagă să trimitem un medic la dumneaei. 

În timp ce noi primeam felicitări pentru că fisura s-a vindecat cu succes și eram poftiți să mergem liniștiți acasă, îmi amintesc de rugămintea medicului radiolog și unul dintre cei doi medici merge  la radiologie. 

Noi între timp ne-am bucurat, ne-am pupat, ne-am luat în brațe și am pornit spre ieșire. Când să ieșim pe ușă aleargă după noi unul dintre cei 2 medici care cu câteva minute înainte văzuseră radiografia și ne felicitaseră pentru reușită și ne roagă să mai rămânem puțin. 

Acel moment ! Acel moment în care aștepți lângă ușă și nu știi de ce, dar sigur este “de rău” ! Acele minute ! Cele mai urâte!

Îmi fac curaj să primesc vestea și intru în cabinet. 3 medici ( inclusiv cea găsită la urgență cu 3 săptămâni în urmă)  și șefa de gardă studiau radiografia Antoniei. I-am văzut ezitanți. Nu prea își găseau cuvintele să îmi spună care era problema. 

Le spun : orice ar fi vă rog să îmi spuneți fără menajamente! 

De fapt, în urma căzăturii, fisura de la cot era ultima problemă. Ea avea ditamai fractura cât se poate de serioasă la antebraț, despre care nu au știut pentru că în ziua căzăturii i-au făcut radiografie doar la cot și nu la toată mâna. 

De ce așa ? 

Pentru că Antonia, întrebată fiind, s-a plâns că o doare cotul. 

Pe bune? 

Iei de bună ce îți spune un copil de 2 ani, fără cercetări suplimentare? 

În fine … fractura de la antebraț se sudase  prost. Mâna era strâmbă și încă o durea. Și-mi dau variante : se poate rezolva la sala de operație cu anestezie și toate riscurile anesteziei sau să fie ruptă iar, pe viu, și fixată într-un ghips. 

Pe bune ? 

Da ! Pe bune ! 

Voi ce ați fi ales? 

Și hai la sala de ghips să încercam cu ruptul mâinii și ghips prima dată. Iar după toată suferința trebuia o radiografie care ne spunea dacă “merge așa” sau operația era singura metodă. Din fericire a mers așa ! Antonia a plâns puțin, iar sufetul meu s-a rupt în un milion de bucăți. Măi nu-i nimic mai aiurea decât să te privească copilul în ochi cerându-ți ajutor atunci când cineva îi provoacă durere și tu să fi nevoit să-l imobilizezi. 

Concluzia ? 

1. Nu mai plec de la niciun spital, stat sau privat, fără să iau cu mine rezultatele analizelor sau radiografiile copiilor. 
2. În cazuri grave voi cere întotdeauna și a doua părere. 

M-am supărat pe medici? 

Puțin ! 

Dar mai tare m-am supărat pe mine pentru că nu am cerut și a doua părere medicală, deși fusesem sfătuită să fac acest lucru.